8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentImagini dramatice cu focul care distruge 20% din oxigenul Planetei

Imagini dramatice cu focul care distruge 20% din oxigenul Planetei

Imaginile din satelit transmise de NASA arată America de Sud învăluită într-un nor uriaş de fum provenit de la miile de focare care mistuie pădurile din Brazilia şi Bolivia. 

Este o criză internaţională, spune preşedintele Franţei. Acesta cere discutarea acestei probleme de urgenţă la summitul G7 care începe mâine. „Casa noastră a luat foc, la propriu. Pădurea Amazoniană, plămânii care produc 20% din oxigenul planetei noastre, ard”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter.

El a avertizat că sănătatea Amazonului reprezintă o problemă care creează îngrijorare internațională. În replică, preşedintele Braziliei l-a acuzat pe liderul de la Paris de mentalitate colonialistă. În fața dezastrului Jair Bolsonaro spune că nu are resurse şi îi acuză pe ecologişti de comploturi.

El a spus că este deschis la dialog despre incendii dacă ar fi „bazat pe date obiective și respect reciproc”.

„Sugestia președintelui francez ca problemele amazoniene să fie discutate la G7, fără participarea țărilor din regiune, evocă o mentalitate colonialistă nepotrivită, care nu aparține în secolul XXI”, a scris preşedintele Braziliei.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a mai spus că este „profund preocupat” de incendiile din Amazon.

„În mijlocul crizei climatice globale, nu ne putem permite mai multe daune unei surse majore de oxigen și biodiversitate. Amazonul trebuie protejat”, a spus el.

Informaţiile transmise prin satelit, publicate de Institutul Național de Cercetări Spațiale (Inpe), au arătat o creștere de 85% în acest an în privința numărului de incendii în Brazilia, majoritatea în regiunea Amazon.

Fermierii au organizat ”ziua focului” în care au incendiat pădurea amazoniană

Pădurea amazoniană arde și se pare că focul ar fi fost pus de oameni, scrie CNN. Organizațiile de mediu și oamenii de știință spun că focul din pădurea tropicală a Braziliei a fost pus de fermieri și stăpâni de turme de animale care vor să curețe pământul și să îl folosească, inspirați de președintele Jair Bolsonaro. 

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS