Alexandru Tomescu, cercetător în ştiinţe computaţionale la Universitatea din Helsinki, Finlanda, a primit un grant de 1,5 milioane de euro în urma unui concurs organizat de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) şi dedicat specialiştilor aflaţi la începutul unei cariere independente.
Proiectul lui Alexandru Tomescu, „Algoritmi siguri şi compleţi pentru bioinformatică (SAFEBIO)“, va contribui semnificativ în analiza datelor din secvenţierea ADN. O tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
621 de milioane de euro
Parte a programului UE pentru cercetare şi inovare Orizont 2020, granturile pentru cercetători aflaţi la începutul unei cariere independente au o valoare totală de 621 de milioane de euro şi au fost acordate unui număr de 408 oameni de ştiinţă. Aceştia sunt pentru a-i ajuta să îşi constituie propriile echipe şi să desfăşoare activităţi de cercetare de pionierat în diverse discipline. Astfel, generând aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri titulari de doctorate, doctoranzi şi alţi angajaţi.
Care sunt activităţile de cercetare
Activităţile de cercetare vizate de aceste granturi se vor axa pe diferite subiecte, precum: studierea modului în care alimentele de origine vegetală provenite din păduri ar putea oferi soluţii de reducere a foametei la nivel mondial; evaluarea intensităţii, a frecvenţei şi a distribuţiei modului în care creşte nivelul mării în Europa; investigarea modului în care companiile de tehnologie îşi promovează produsele şi urmăresc să obţină încrederea consumatorilor; elucidarea abilităţilor de supravieţuire ale organismelor unicelulare.
Cercetătorul va fi în măsură să soluţioneze această incertitudine
Ca şi în viaţa reală, multe dintre chestiunile analizate de cercetători sunt pline de incertitudini. În ştiinţa computaţională, de regulă, abordarea este de a vizualiza şi a analiza toate soluţiile posibile la o problemă, în speranţa de a găsi printre ele pe cea corectă. Cu cât se lucrează însă cu mai multe date, cu atât această abordare devine mai puţin realistă. Datorită noului său grant ERC pentru cercetătorii debutanţi, dr. Alexandru Tomescu va fi în măsură să soluţioneze această incertitudine, potrivit aceluiaşi comunicat. Ideea sa este să studieze acele părţi ale unei soluţii care sunt comune tuturor răspunsurilor la o problemă computaţională.
Teoretic, aceste soluţii parţiale sunt „sigure”, conţin informaţii probabil corecte. Această abordare este deja utilizată experimental, dar Tomescu va fi primul care o va aborda analitic. Activitatea sa va fi deosebit de utilă pentru analiza datelor din secvenţierea ADN, întrucât această tehnologie evoluează de la laborator la diagnostic medical.
Valentina Grădinaru