0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPoştaş bătut şi jefuit de persoane mascate

Poştaş bătut şi jefuit de persoane mascate

Mai multe persoane mascate au atacat un poştaş din orașul Balș, județul Olt. Jaful a avut loc ieri-dimineaţă, iar atacatorii au reuşit să fugă cu peste 200.000 de lei. În urma jafului, un poştaş de 55 de ani a fost rănit şi transportat la Spitalul de Urgenţă Slatina.

Poliţiştii din cadrul IPJ Olt spun că o persoană cu faţa acoperită a lovit poştaşul şi a fugit cu banii.
„În această dimineață (luni – n.r.), în jurul orei 5.00, am fost sesizați prin 112 despre faptul că o persoană necunoscută, cu fața acoperită, ar fi sustras prin violență o geantă dintr-o mașină, din orașul Balș, după care ar fi fugit. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Balș, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, s-au deplasat de îndată la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și identificării celui care a săvârșit fapta“, au precizat oamenii legii.

În urma atacului, un poştaş, de 55 de ani, a fost rănit. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Olt, poştaşul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Slatina. Bărbatul a suferit un traumatism toracic în urma atacului.

Poştaş bătut şi jefuit de persoane mascate

La rândul lor, reprezentanţii Poştei Române au precizat pentru GdS că, de fapt, poştaşul a fost atacat de mai multe persoane mascate.

„Vă informăm că au fost demarate cercetări, în urma evenimentului petrecut la Oficiul Poştal Balş. În jurul orei 5.00, persoane necunoscute, care aveau feţele acoperite, au atacat un salariat poştal care avea asupra sa suma de 205.000 lei. Angajatul nostru a ajuns la Spitalul Judeţean Slatina pentru investigaţii suplimentare. A suferit răni la torace în urma loviturilor primite. Hoţii, care au reuşit să fugă cu banii, sunt, în prezent, căutaţi de organele de poliţie. Referitor la prezenţa camerelor de supraveghere, precizăm că în oficiul poştal nu sunt montate astfel de dispozitive. Din informaţiile noastre, organele de poliţie au intrat în posesia imaginilor înregistrate de camerele din zonă“, au explicat reprezentanţii Poştei Române.

Au furat banii de pensii

Poşta Română mai susţine că o parte din banii furaţi ar fi trebuit să ajungă la pensionari. Deşi banii au fost furaţi, pensionarii nu vor fi afectaţi şi îşi vor primi drepturile. „Cei 205.000 lei reprezentau plăţile oficiului, printre care şi o parte din pensiile programate astăzi la plată. Precizăm că beneficiarii acestor drepturi sociale nu vor fi afectaţi de acest incident. Toţi clienţii îşi vor primi banii conform graficului de distribuire“, au susţinut reprezentanţii Poştei Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS