Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanța au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a patru persoane. Acestea sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism, introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
În cursul anului 2019, unul dintre inculpaţi, un bărbat de 29 de ani, a recrutat, determinat și exploatat sexual o minoră, în vârstă de 16 ani, pe raza județelor Sibiu și Constanța, în vederea obținerii de foloase materiale.
Minora a fost transportată la domiciliul inculpatului în municipiul Sibiu, unde a fost determinată să practice prostituția timp de aproximativ 2 săptămâni, în folosul său.
Ulterior, victima minoră a fost transportată și adăpostită într-un apartament închiriat din municipiul Constanța, unde a continuat să practice prostituția. După o săptămână, nemulțumit de încasări, inculpatul i-a propus victimei să revină în municipiul Sibiu. La refuzul acesteia, inculpatul a recurs la agresiuni fizice, provocându-i leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale. În vederea exploatării sexuale a victimei minore, inculpatul a publicat mai multe anunțuri pe diferite site-uri de profil.
Filmul percheziţiilor
Procurorii DIICOT Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară au efectuat, pe 11 septembrie, 4 percheziții domiciliare pe raza județului Constanța (3 în localitatea Techirghiol și una în orașul Eforie). La locuințele inculpaților au fost identificate și ridicate 276 de comprimate ecstasy, 565 grame de cannabis, 35 de plicuri conținând substanțe cu efect psihoactiv, 8 telefoane mobile și 7 cartele SIM, 2 grindere, 2 cântare electronice, suma de 2.300 lei, precum și documente cu valoare probatorie.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, în cursul anilor 2017 – 2019, inculpatul de 29 de ani, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat din Olanda şi introdus în țară, fără drept, mai multe colete conținând disimulate cantități importante de droguri, pe care ulterior le-a comercializat pe piață ilicită din județul Constanța atât personal cât și prin intermediul celorlalți inculpați, obținând astfel foloase materiale injuste.
Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.