0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAsistent medical din Ploieşti, acuzat că intră peste sportivele minore în duş

Asistent medical din Ploieşti, acuzat că intră peste sportivele minore în duş

Un asistent medical la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti este acuzat că intră în vestiare peste sportive minore când sunt dezbrăcate. Zvonurile legate de bărbatul de 65 de ani au apărut în august, dar acum o antrenoare şi mai multe handbaliste au depus şi plângere, scrie MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru agresiune sexuală. Directorul CSM Ploieşti, Cristian Nica, că la sfârşitul lunii august conducerea clubului a fost sesizată verbal că asistentul medical „stă în vestiar cu fetele când fac duş”.

Totul a fost la nivel de zvon, nu am primit nicio sesizare scrisă. Am făcut şi noi verificări. Prima măsură a fost să înceteze activitatea la această echipă, să rămână la dispoziţia clubului. El trebuie să asigure asistenţa medicală la meciurile de acasă, a declarat Nica.

Potrivit acestuia, zilele trecute o antrenoare şi mai multe handbaliste au depus şi sesizări scrise despre acest asistent medical.

Am primit de această data sesizări scrise. O antrenoare l-a văzut în vestiar în timp ce fetele erau dezbrăcate. O altă fată a reclamat că a fost atinsă indecent. Comisia de disciplină se întruneşte astăzi (luni n.r.). Analizăm şi toate concluziile vor ajunge la organele penale, a adăugat directorul CSM Ploieşti.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS