7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat şi-a strangulat concubina după ce a bătut-o două zile

Un bărbat şi-a strangulat concubina după ce a bătut-o două zile

Bărbatul lucra ca oier la o stână din localitatea Stoenești.

Conflictul cu femeia de 44 ani ar fi fost generat de gelozia bărbatului, totul petrecându-se pe fondul consumului de alcool. Femeia ar mai fi avut un concubin cu care făcuse cinci copii şi l-ar fi părăsit pentru oier. Din când în când, însă, aceasta se mai ducea şi pe la fostul concubin, ceea ce, la un moment dat, a atras mânia actualului partener, iar într-un moment de furie şi băut fiind acesta a omorât-o strângând-o de gât.

În data de 21.10.2019, pe fondul consumului excesiv de alcool şi al geloziei, inculpatul C.G. i-a aplicat concubinei sale S. E., mai multe lovituri cu pumnii şi un ciomag, peste tot corpul, iar în data de 22.10.2019, pe fondul discuţiilor anterioare, dar şi al consumului de alcool, a agresat-o din nou pe victimă, de mai multe ori pe parcursul zilei şi, ulterior, în seara aceleiaşi zile, acesta a sugrumat-o“, a precizat procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Cadavrul a fost descoperit la două zile de la crimă, bărbatul fiind arestat joi, 24 octombrie 2019

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS