4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA murit soția lui Mircea Dinescu

A murit soția lui Mircea Dinescu

După o îndelungă suferință, Mașa Dinescu, soția poetului Mircea Dinescu a încetat din viață în noaptea de luni spre marți, la 58 de ani.

Vestea cumplită a fost confirmată de surse din cadrul familiei, care au precizat pentru Libertatea că aceasta suferea de o afecțiune gravă de mai multă vreme, retrăgându-se din viața publică în ultima perioadă.

A fost șefa Secretariatului literar

Celebră traducătoare de literatură și dramaturgie rusă, Mașa Dinescu se trăgea dintr-o familie de intelectuali – tatăl ei era profesor de literatură rusă, specialist în Dostoievski, iar mama, autoare de cărți despre Eminescu, Pușkin, Lermontov.

„Colectivul Teatrului Național București anunță cu tristețe dispariția prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Mașa Dinescu. A fost șefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român și străin, un om de o mare calitate profesională și umană.

Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia și Albert Kovacs, ambii specialiști în literatura rusă, Mașa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciați traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale țării. La ora actuală, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puțin de cinci spectacole a căror traducere îi aparține: „Livada de vișini” de A. P. Cehov, r. David Doiashvili, „Revizorul” de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, „Sinucigașul” de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, „Terorism” de frații Presniakov, regia Felix Alexa, „UFO” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop.

În alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Șerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul Național din Cluj.

Mircea Dinescu: A fost fascinaţie reciprocă

Despre povestea de dragoste dintre Mașa și Mircea Dinescu nu s-au spus prea multe, însă aceleași surse din cadrul familiei au declarat că a fost o iubire puternică între cei doi, iar din rodul dragostei lor au rezultat doi copii, Irina și Andrei. Cei doi au ales tot o carieră artistică, Irina fiind o cunoscută și apreciată actriță, în timp ce Andrei cântă într-o formație.

Despre felul în care s-a întâlnit cu Mașa, poetul Mircea Dinescu a declarat în urmă cu mai mulți ani:

”A fost fascinaţie reciprocă: ea, mult mai timidă şi mai cuminte decât mine, o fată graţioasă, care cânta la pian, făcuse balet şi voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, lumpenproletarul trecut bine prin lu­me, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit şi vo­iam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniştit”.


Incinerarea va avea loc mâine, 30.10.2019, ora 14,00, la Crematoriul Vitan Bârzești”, se arată în mesaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS