4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentImpact între două BMW-uri, la Işalniţa

Impact între două BMW-uri, la Işalniţa

Două femei au fost rănite în urma unui accident produs în acestă după-amiază, pe DN 6, în localitatea Işalniţa. După primele cercetări, poliţiştii doljeni au stabilit că accidentul a fost provocat de o şoferiţă de 39 de ani, care a schimbat direcţia de mers fără să se asigure. În urma impactului, maşina condusă de şoferiţă a fost proiectată în şanţul de pe marginea şoselei.

„O femeie de 39 de ani, din Laloșu(Vâlcea), care conducea un autoturism pe prima bandă a DN6, către Filiași, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stanga. A fost lovită din spate de un alt autoturism, condus în aceeași direcție pe a doua bandă de circulație. La volanul celui de-al doilea auto se afla un tânăr de 19 ani. Femeia în vârstă de 39 de ani, împreună cu o pasageră, în vârstă de 33 de ani, din aceeasi maşină, urmeză să fie transportate la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale. Acestea sunt conştiente”, spun reprezentanţii IPJ Dolj.

Oamenii legii au mai precizat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În ultimul timp, în acea zonă au fost înregistrate mai multe accidente de circulaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS