2.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUPDATE/Minora cu care poliţistul a întreţinut relaţii sexuale a rămas însărcinată

UPDATE/Minora cu care poliţistul a întreţinut relaţii sexuale a rămas însărcinată

-

UPDATE 12.30: Potrivit unui comunicat de presă trimis GdS de Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj, minora cu care poliţistul a întreţinut relaţii sexuale a rămas însărcinată şi, cel mai probabil, sarcina a fost întreruptă. Acum este sub supraveghere medicală.

Ce spune DGASPC

Minora de 14 ani şi 11 luni s-a aflat în grija unui asistent maternal profesionist din 2015 până în august anul acesta. Asistentul maternal a sesizat faptul că minora lipsea de la şcoală, fuma şi avea un comportament neadecvat pentru vârsta ei. Managerul de caz a solicitat în mai 2019 sprijinul BCCO pentru a depista dacă a fost supusă unor abuzuri sau trafic de persoane. Ţinând cont că asistentul maternal era depăşit de situaţie şi că fata nu mai dorea să stea acolo, s-a decis înlocuirea măsurii de protecţie. Printr-o sentinţă civilă a Tribunalului Dolj, în august s-a înlocuit măsura de plasament de la asistentul maternal, cu plasamentul într-un centru al DGASPC Dolj.
În urma unui control medical periodic efectuat minorei, în luna octombrie s-a constatat prezenţa unei sarcini oprite în evoluţie. În prezent, fata se află într-un mediu sigur şi beneficiază de servicii medicale şi psihologice, potrivit DGASPC

UPDATE: Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj au precizat pentru Gazeta de Sud că minora, care acum are aproape 15 ani, a fost în plasament la o familie din Segarcea. În septembrie, tânăra a fost adusă la un centru de plasament din municipiul Craiova.

La rândul său, Nicolae Tutunaru, primarul din Segarcea, a declarat că, într-adevăr, în cursul lunii septembrie, tânăra a plecat la Craiova. Acest lucru s-a întămplat la cererea ei.

Un bărbat de 33 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă printr-un sistem informatic.

Bărbatul era angajat ca agent de ordine publică în cadrul Secţiei 5 Craiova. În prezent acesta şi-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea din care făcea parte, prin depunerea demisiei. Ultima testare psihologică la care acesta a fost supus a avut loc în primăvara acestui an.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au dispus pe 30 octombrie reţinerea bărbatului pentru 24 de ore.
Tribunalul Dolj a dispus, ieri, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de cel în cauză.

Bărbatul este bănuit că, în ultimii doi ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, care avea vârsta de 13 ani. Împreună cu aceasta, bărbatul a făcut mai multe fotografii şi filmări cu un caracter sexual explicit.
De asemenea, o parte din imaginile astfel realizate ar fi fost transmise între cei doi prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie mobilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Alertă la Dănești! Un copil de 12 ani a...

Sâmbătă seară, la ora 19.30, polițiștii gorjeni au fost...

ȘTIRI GdS