Felix Mulţescu, un fermier din judeţul Teleorman, iubitor de natură, a plantat pe pământul său 40.000 de copaci. În schimb, a primit o amendă din partea autorităţilor de mediu.
Din dorinţa de a respira un aer cât mai curat, Felix Mulţescu a plantat pe terenul său 40.000 de copaci, conform digi24.ro. Gestul nu i-a impresionat pe inspectorii Gărzii de Mediu Teleorman. Aceştia au mers la ferma bărbatului şi i-au dat o amendă de 3.000 de lei. Inspectorii Gărzii de Mediu Teleorman au precizat că l-au sancţionat pentru că nu amenajase locuri speciale în care să depoziteze pliculeţele folosite de erbicid şi pentru că nu a raportat, pentru afişare la primărie, faptul că efectuează erbicidarea pe terenul propriu.
„Pentru mine nu e important că mi-au dat amendă 3.000 de lei. Nu e vorba despre bani aici. Eu contest această amendă, pentru că pur şi simplu s-a făcut tot posibilul să o dea, deşi nu erau motive. Mi s-a părut anormal să nu le pese că eu, practic, am plantat o pădure. Au considerat că trebuie să fiu amendat pentru nişte detalii de tot râsul şi pentru nişte modificări legislative despre care numai ei ştiu. Nu e vorba doar despre mine. Ei au normă de amenzi şi trebuie să şi le facă, cu orice preţ. Şi sunt sigur că sunt şi alţi oameni în această situaţie, oameni care nu vorbesc, însă, de frică. Mie nu mi-e frică“, a declarat fermierul, citat de jurnaliştii de la Liber în Teleorman.