Cinci persoane au fost duse la spital, iar alte câteva au fost rănite uşor, după ce tavanul unei săli a Teatrului Piccadilly s-a prăbușit peste spectatori, potrivit BBC.
În sala de pe strada Denman se juca piesa „Death of a Salesman”, de Arthur Miller, cu actorul american Wendell Pierce. Incidentul s-a produs, aseară, după aproape 20 de minute de la debutul spectacolului. Peste 1.000 de persoane au fost evacuate.
Prăbușirea tavanului a creat panică printre cei aflați în incintă.
În exteriorul clădirii sunt schele, aceasta fiind în renovare.
Wendell Pierce, care îl interpretează pe Willy Loman în spectacol, și-a cerut scuze că a trebuit să oprească spectacolul și să evacueze teatrul.
Un videoclip împărtășit pe social media îl arată pe actorul american din afara locației, solicitând mulțimii să se întoarcă și să vadă piesa altă dată.
„Suntem atât de onorați că ai venit diseară. Ne pare rău că s-a întâmplat asta”, a spus el.
În decembrie 2013, 76 de persoane au fost rănite, câteva grav, când o parte din acoperișul Apollo Theatre din Londra s-a prăbușit, tot în timpul unui spectacol.