-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFBI anunţă capturarea unui "carder" doljean

FBI anunţă capturarea unui „carder” doljean

Autorităţile din SUA au anunţat că un bărbat de 37 de ani, din Cârcea, a ajuns în Salt Lake City, unde va fi judecat pentru infracţiuni informatice. Doljeanul a fost extrădat în SUA printr-o hotărâre a Curţii de Apel Craiova. Suspectul a fost condamnat şi în România pentru fapte asemănătoare, iar în vara anului 2017 a fost eliberat condiţionat.

Biroul Federal de Investigații (FBI) din SUA a anunţat prinderea unui doljean de 37 de ani, acuzat de comiterea de infracţiuni informatice. Bărbatul a fost extrădat în SUA printr-o hotărâre din data de 2 octombrie a Curţii de Apel Craiova. A ajuns în Salt Lake City, Utah, pe 7 noiembrie, urmând să fie judecat.

FBI anunţă capturarea unui „carder” doljean

FBI aminteşte colaborarea cu autorităţile române şi susţine că suspectul urmează să răspundă pentru infracţiunile comise pe teritoriul Statelor Unite.
„Fără existența unor parteneriate puternice între agențiile de aplicare a legii, arestarea și extrădarea lui Licşor nu ar fi fost posibilă. Acum va trebui să dea socoteală în faţa unui judecător pentru presupusele sale infracțiuni“, a declarat Paul Haertel, agent special în cadrul Biroului FBI Salt Lake City.

Infracţiuni cu carduri de credit în Utah

Potrivit FBI, în ianuarie şi februarie 2015, bărbatul de 37 de ani, împreună cu persoane neidentificate, a instalat echipamente de skimming pe cel puțin patru bancomate din statul Utah. Scopul a fost colectarea datelor cardurilor de credit introduse de clienţi în bancomatele respective. În acest fel, bărbatul ar fi reuşit să sustragă suma totală de aproape 190.000 de dolari din conturile a 2.000 de clienți.

În octombrie 2017, doljeanul a fost pus sub acuzare pentru folosirea unui dispozitiv de acces, fraudă bancară şi furt de identitate. În codul Statelor Unite, aceste infracţiuni sunt pedepsite cu până la 30 de ani de închisoare.

A fost de acord cu extrădarea în SUA

Alexandru Cosmin Licşor a fost reţinut de poliţiştii doljeni la sfârşitul lunii septembrie.
„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat de 37 de ani, din Cârcea, persoană urmărită la nivel internaţional. Pe numele bărbatului era emisă o cerere de extrădare formulată de autorităţile judiciare din SUA, pentru comiterea infracţiunilor de fraudă bancară, furt agravant de identitate şi deţinerea şi folosirea unui dispozitiv de acces la bancomate“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Pe 20 septembrie, bărbatul a fost arestat printr-o hotărâre a Curţii de Apel Craiova.
Ulterior, pe 2 octombrie, instanţa a dispus extrădarea doljeanului. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au constatat că bărbatul a fost de acord cu extrădarea sa în SUA.
„Ia act de declaraţia persoanei extrădabile, în sensul că solicită extrădarea voluntară. Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane – Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Utah, în dosarul nr. 2:17cr00593-001, privind pe cetăţeanul român Licşor Alexandru Cosmin“, se arată în hotărârea instanţei.

Condamnat pentru infracţiuni asemănătoare

Acelaşi doljean a fost condamnat într-un dosar de fraude informatice în 2014. În urma anchetei, procurori DIICOT au stabilit că bărbatul a montat aparatură de skiming pe bancomate din Olanda. Retragerile frauduloase de numerar au fost făcute din România, dar şi din Italia şi Maroc. Inculpatul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. A fost eliberat condiţionat de Judecătoria Târgu Jiu în iunie 2017.

Craioveni condamnaţi în SUA

În ultimii ani, instanţele din SUA au condamnat mai mulţi craioveni acuzaţi de comiterea unor infracţiuni informatice. Cea mai mică pedeapsă a fost de 14 luni de închisoare. Cea mai mare a fost de 82 de luni de închisoare.
Ultimul craiovean a fost condamnat în SUA în ianuarie, anul acesta. Bărbatul de 44 de ani a primit o pedeapsă de 65 de luni de închisoare pentru fraudă bancară şi furt de identitate.

SursaFBI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS