0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞoferul care a ucis cinci persoane, fără drept de circulaţie

Şoferul care a ucis cinci persoane, fără drept de circulaţie

Judecătorii au repins prelungirea dreptului la circulaţie în cazul unui şofer de tir, implicat în accidentul mortal din aprilie 2017, în urma căruia a pierit o familie întreagă. În acelaşi accident şi-a pierdut viaţa şi craioveanul Mihai Bobocică, antrenor emerit de tenis de masă.

Accidentul în urma căruia și-au pierdut viața cinci persoane a avut loc pe 24 aprilie 2017, pe DN 65, în apropierea localității Bobicești, Olt.
După accident, polițiștii din cadrul IPJ Olt au precizat că accidentul s-a produs din cauza exploziei anvelopei unui tir.
„Din primele cercetări a reieșit faptul că un tânăr de 30 de ani, din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, în timp ce conducea autotractorul pe DN 65, din direcția Slatina-Craiova, din cauza exploziei unei anvelope, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu două autoturisme“, au explicat reprezentanții IPJ Olt.

Autovehiculul scăpat de sub control a intrat pe contrasens, unde a lovit în partea stângă un autoturism Seat condus regulamentar din sens opus de Mihai Bobocică, de 62 de ani. După aceea, tirul a intrat frontal într-un autoturism Ford în care se aflau patru persoane.
În urma impactului violent au decedat cele patru persoane din Ford, dar şi Mihai Bobocică.

Judecat pentru ucidere din culpă

Şoferul de tir a fost trimis în judecată în aprilie, anul acesta. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Balş.

În urma anchetei, procurorii au stabilit că şoferul tirului circula cu 88 km/h. În acea zonă limita maximă era de 70 km/h. Deşi urma o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, şoferul a continuat să gonească pe banda a doua.

În urma impactului violent şi-au pierdut viaţa cinci persoane.

„Cu toate că semnalizarea rutieră întâlnită viza adoptarea unor limite reduse de viteză, la parcurgerea unui segment al drumului în rampă şi curbă la dreapta, semnalizat rutier cu panouri succesive cu semnificaţia „curbe deosebit de periculoase” şi a continuat deplasarea în ritm susţinut de viteză, şi anume 88 km/h, depășind autovehiculele de pe prima bandă“, au reţinut anchetatorii.
În aceste condiţii, o anevelopă a explodat şi a aruncat tirul pe contrasens.

Şoferul care a ucis cinci persoane, fără drept de circulaţie

După începerea judecăţii, instanţa a dispus, în patru rânduri, prelungirea dreptului de circulaţie a inculpatului cu câte 30 de zile.
Inculpatul a făcut o astfel de cerere şi săptămâna trecută, însă fără succes.
„Respinge cererea privind prelungirea dreptului de circulaţie, formulată de inculpatul Ştefan George Gabriel. O copie a prezentei încheieri se va comunica şefului Poliţiei Rutiere Olt”, se arată în hotărârea instanţei.
Următorul termen de judecată a fost stabilit de instanţă pentru data de 19 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS