-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânăr fără permis, oprit cu focuri de armă

Tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă

Poliţiştii din Segarcea au fost nevoiţi să folosească armamentul pentru a prinde un tânăr de 18 ani. Acesta conducea un autoturism un autoturism neînmatriculat, deşi nu are permis. Tânărul a fost prins după o urmărire de aproximativ 15 km, din Segarcea şi până în satul Padea, comuna Drănic.

Conducere fără permis a unui autovehicul neînmatriculat şi furt. Acesta sunt infracţiunile comise sâmbătă, de un tânăr de 18 ani, din Urzicuţa. Poliţiştii doljeni spun că tânărul a plecat la plimbare cu maşina fratelui său, care este în străinătate. Asta deşi nu are permis, iar autoturismul avea autorizaţia de circulaţie expirată.

„Poliţişti din cadrul Formațiunii Rutiere Segarcea au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care era condus pe strada Republicii, din localitate. Având în vedere faptul că persoana de la volanul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar, s-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză pe DJ 561B, către comuna Drănic. La intrarea în localitate, a igorat din nou semnalul efectuat, de acestă dată, de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Drănic. Persoana de la volanul autoturismului şi-a continuat deplasarea până în satul Padea, unde a pătruns pe un drum comunal, a oprit autoturismul și a încercat să îşi asigure scăparea prin fugă”, au explicat poliţiştii doljeni.

Poliţiştii au tras un foc de avertisment

Mai departe, oamenii legii l-au urmărit pe jos pe şoferul fugar. Au reuşit să-l prindă numai după ce unul dintre agenţi a tras un foc de avertisment.

„Poliţiştii au continuat urmărirea pe jos şi, având în vedere faptul că persoana nu s-a supus somaţiilor, poliţiştii au executat un foc de avertisment, în plan vertical, reușindu-se prinderea și imobilizarea acesteia. Poliţiştii au identificat persoana în cauză. Este vorba despre tânăr de 18 ani, din Urzicuța, care nu posedă permis de conducere și ar fi condus autoturismul fratelui său, plecat în străinătate. În urma verificării autoturismului respectiv, s-a stabilit faptul că acesta avea autorizaţia de circulație provizorie expirată”, au mai precizat oamenii legii.

Pe numele tânărului de 18 ani a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea a trei infracţiuni. Acestea sunt conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

Încă un şofer fără permis prins de poliţişti

Tot sâmbătă, poliţiştii din Craiova au depistat un tânăr de 22 de ani, din Malu Mare, care conducea fără permis. Maşina condusă de doljeanul de 22 de ani a fost oprită de poliţişti pe bulevardul Gheorghe Chiţu. Ulterior, poliţiştii au stabilit că tânărul băuse înainte de a se urca la volan. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS