0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Bătrână tâlhărită și omorâtă la Orlea

Olt: Bătrână tâlhărită și omorâtă la Orlea


O femeie în vârstă de 83 ani a fost omorâtă de un bărbat care i-a intrat în casă cu scopul de a-i fura bunurile. Trupul femeii a fost descoperit după două zile de ginerele ei. 

Crima a avut loc, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, miercuri, 11 decembrie 2019, orele 20,00. Un bărbat în vârstă de 48 ani, din Orlea, a intrat în casa unei femei din același sat, de la care a sustras prin violență 10.000 de lei și un telefon mobil.

Potrivit procurorilor, inculpatul  C.T. a pătruns fără drept în curtea locuinţei victimei şi a agresat-o. A lovit-o cu pumnul în zona feţei, după care a ştrangulat-o. I-a sustras suma de aproximativ 10.000 lei şi un telefon mobil marca Mottorola.

Criminalul a stat ascuns trei zile. Trupul femeii a fost descoperit în ziua de 13 decembrie, moment în care anchetatorii au început căutările. Autorul a fost descoperit ieri într-o mașină de ocazie cu ajutorul căreia încerca să fugă. 

Bărbatul va fi dus astăzi la Tribunalul Olt cu propunere de arest preventiv.

Surse din anchetă au dezvăluit că bărbatul care a omorât-o pe femeia de 83 ani, din Orlea, locuia chiar vizavi de victimă. Cel mai probabil știa că aceasta reușise să economisească ceva bani din pensie.
Bărbatul a mai fost cercetat penal pentru furt. Locuia singur, după ce soția sa a plecat la muncă în Spania, iar fiica sa s-a căsătorit într-un sat vecin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS