0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: Vagonul unui tren de marfă a deraiat la Șimian

Mehedinți: Vagonul unui tren de marfă a deraiat la Șimian

Vagonul unui tren de marfă a deraiat în această seară la Șimian, județul Mehedinți.

La km 352+00, zona Erghevita, comuna Șimian, a deraiat vagonul nr. 8 al unui tren de marfă aparținând CFR Marfă, informează ISU Mehedinți. Trenul era format din 12 vagoane și era încărcat cu cărbune. Circulația pe CF este momentan întreruptă. Echipe de specialiști de la CFR lucrează pentru repunerea pe șine și reluarea circulație feroviare. Trenul de marfă circula pe ruta Șimian – Turceni.

Călătorii trenului IR 73 – 2 staționat în Gara Drobeta Turnu Severin de la ora 18:15 vor fi transbordați până la Gara Prunișor pentru îmbarcare în IR 1693 București – Timișoara.

Compania Natională de Căi Ferate CFR SA informează că circulația feroviară este oprită începând cu ora 17.40, între stațiile Drobeta Turnu Severin Mărfuri și Valea Albă, din cauza deraierii de o osie a unui vagon din compunerea unui tren de marfă.

Pentru asigurarea continuității circulației trenurilor de călători, până la finalizarea operațiunilor de repunere pe șină a vagonului deraiat, Regionala CF Craiova va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto, pe relația respectivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS