-0.5 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCarambol pe o autostradă din SUA. Zeci de răniţi şi de maşini avariate

Carambol pe o autostradă din SUA. Zeci de răniţi şi de maşini avariate

Circa 70 de autoturisme și camioane au fost implicate, ieri, într-un carambol, pe autostrada Interstate 64, din estul Virginiei. Poleiul, ceaţa şi neatenţia au provocat accidentul uriaş, a declarat poliția de stat din Virginia.

Autorităţile fuseseră înştiinţate că pe un pod de pe autostrada respectivă erau depuneri mari de polei şi un val de ceaţă densă afecta vizibilitatea. Accidentul s-a petrecut, însă, înainte ca cei de la drumuri să ia măsuri.
Accidentul, situat la aproximativ 50 de mile est de Richmond, a închis ambele părți ale statului, au spus autoritățile.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă accidentul putea fi evitat. Poliția de stat a declarat că au fost implicate 69 de vehicule, poreivit CNN.
În unele locuri, vehiculele erau atât de instrate unele în altele, încât pompierii au trebuit să pășească din mașină în mașină pentru a scoate oamenii.


Un martor, Bray Hollowell, a postat, de asemenea, un scurt videoclip care arată o serie de mașini în accident.
Cincizeci și unu de persoane au fost tratate la fața locului sau duse la spital, inclusiv două care sunt în stare critică, a declarat Steve Kopczynski, șeful pompierilor din York.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS