Unui copil din Bârlad, Moș Crăciun i-a adus în acest an un cadou extrem de periculos! Micuțul de 10 ani a primit în dar un Hoverboard pe care părinții săi l-au cumpărat online. La doar o zi de când a fost folosit, aparatul a început să scoată un fum înecăcios, gata să explodeze. Speriați, părinții au dus obiectul pe balcon, numai că, spre seară, acesta a explodat și a luat foc, punând în pericol întregul apartament.
A fost nevoie de intervenția pompierilor. „Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit în localitate, pe strada Simionescu Sava, bloc E6, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un aparat electric. În câteva minute, incendiul a fost lichidat. Nu au fost victime.”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Familia a povestit evenimentul pe rețeaua de socailizare
Părinții au povestit evenimentul nefericit și pe rețeaua de socializare. „Am întâmpinat o problemă ieri, pe care cred că ar trebui să o stie toată lumea ca să nu pățească ca mine. Am cumparat de pe E-mag pentru copilul meu un Hoveboard, cadou de Crăciun. L-am folosit o zi iar a doua zi, când a vrut copilul să-l folosească, a scos un fum înecăcios. L-am dus pe balcon, am mers să facem baie la copii, și am auzit o explozie, iar pe balcon luase foc Hoverboard-ul de am fost nevoit să chem pompierii ca să nu îmi ardă apartamentul. Dacă ajungeam cu 10 minute mai târziu, ardea tot!. Mi-a ars și ușa de la balcon, de s-au speriat și vecinii de cât fum era, iar eu nu mă gândeam la altceva decât ce se întâmpla dacă exploda când îl folosea copilul!!! ”, a povestit George Balmuș din Bârlad.