-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPacientă, arsă pe masa de operație la Spitalul Floreasca

Pacientă, arsă pe masa de operație la Spitalul Floreasca

O pacientă de 66 de ani, internată la spitalul Floreasca, este în stare critică, după ce ar fi luat foc în timpul unei operații coordonate de Mircea Beuran, a anunțat pe Facebook deputatul USR Emanuel Ungureanu. Informațiile au fost confirmate de ministrul Sănătății, Victor Costache, care a trimis Corpul de Control în anchetă.

Chirurgul Mircea Beuran spune că nu a fost în sala de operații când s-a petrecut incidentul.

Informația a fost făcută publică de deputatul USR Emanuel Ungureanu. O femeie bolnavă de cancer, în vârstă de 66 de ani, a fost arsă în urma unei manevre chirurgicale greșite, la Spitalul Floreasca din București. Incidentul a avut loc pe 22 decembrie, însă informația a fost recent descoperită.

„Pacienta a ars ca o torță câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operație”, scrie deputatul Emanuel Ungureanu.

”Update! Beuran declară ULUITOR că nu a fost în sala de operație la momentul incendierii propriei paciente cu toate că, în documente, figurează că a fost, INCLUSIV în foaia de observație semnată de același Beuran!

„Am văzut cum pacienta de pe masa de operație a luat foc”

Beuran, fostul consilier prezidențial al lui Iliescu a dat foc unei paciente în sala de operație! Update, deși protocolul operator semnat de Beuran îl indică pe acesta ca fiind în sală la momentul incendierii pacientei, acesta a declarat presei că nu se afla în sală.
Dacă este adevărat ce susține verbal Beuran înseamnă că acesta a comis fals și uz de fals susținând că a fost în sala de operație când de fapt nu a fost!

Parchetul se va pronunța în acest caz după ce voi depune o sesizare penală pentru elucidarea modului în care a decurs tragedia).

Chirurgul Beuran, 66 de ani, un pesedist plagiator de renume, capul Umefistanului, ar fi fost în sala unde a luat foc o pacientă pe care a operat-o în data de 22 decembrie!”

Iată cum descriu 2 brancardieri că s-ar fi întâmplat nenorocirea:

Brancardier 1

„Când m-am întors în Blocul Operator am simțit un miros puternic de fum și am verificat de unde provine, observând că focul provine din Sala 1.

Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea și toata lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operații fumega.

S-au făcut manevrele necesare unui astfel de incident, urmând ca apoi să transport pacienta în Sala 2, conform indicației medicului după care am transportat-o în ATI Poli 2.”

Brancardier 2

„Mă aflam pe holul blocului operator auzind țipete și gălăgie,îndreptându-mă către Sala 1 m-am întâlnit cu îngrijitoarea blocului operator care avea o galeata de apă în mână, i-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum și foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul. Am mutat pacientul in sala 2 la solicitarea medicului.”

Acest incident se pare că a fost inițial mușamalizat de către Direcția de Sănătate Publică București unde Pintea a numit-o ca director executiv pe Cristina Pelin, filieră PSD.

Absolut scandalos, Inspecția Sanitară de Stat care a fost trimisă în cele din urmă să cerceteze cazul, NU I-A LUAT NICIO DECLARAȚIE CHIRURGULUI BEURAN cel care a fost mâna 1 pentru această intervenție chirurgicală.

Nici ceilalți 2 medici care au fost în sală la momentul tragediei nu au fost audiați.

Se încearcă, se pare, ca de obicei, găsirea unor vinovați din rândul personalului auxiliar.

Din spusele asistentelor și a brancardierilor rezultă faptul că, echipa coordonată de Beuran care opera o bolnavă de cancer, ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluții câmpul operator de sub pacientă și la contactul cu electrocauterul pielea pacientei și câmpurile sterile au luat foc.

Pacienta a ars ca o torță câteva secunde până ce o asistentă a aruncat un lighean de apă peste masa de operație.

Îl rog pe ministrul Sănătății, Victor Costache, să trimită urgent un control la Spitalul Floreasca și să verifice ce substanțe sunt folosite în sălile de operație pentru dezinfecție în Spitalul Floreasca și cum sunt instruiți chirurgii să lucreze cu ele?

Pacienta incendiată pe masa de operație este în stare critică, cu arsuri peste 40% din suprafața corpului și se zbate între viață și moarte!

Suntem blestemați ca popor ca în secolul 21 sălile de operație să fie populate de beurani incompetenți dar bolnavi de putere!

Oficial din MS: Mircea Beuran a semnat protocolul operator. Medicul spunea că nu era în sală

Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care se ocupă de verificările la Spitalul Floreasca, spune că chirurgul Mircea Beuran a semnat protocolul operator al intervenției în care o pacientă de 66 de ani, bolnavă de cancer, a luat foc pe masa de operație din cauza unor manevre greșite. Medicul declarase pentru Digi24 că nu a fost în sala de operație când s-a petrecut gravul incident. Pacienta are arsuri pe 40% din corp, iar starea ei este gravă.

„Au fost făcute primele verificări ieri după-amiază de către 2 inspectori de la Inspecția Sanitară de stat, cărora li s-au pus la dispoziție documente medicale relevante în legătură cu acest caz nefericit. Am studiat aceste documente, am înțeles despre ce este vorba, urmând ca săptămâna viitoare să fie trimis Corpul de control al ministrului la Spitalul Floreasca pentru a avea discuții cu echipa care a operat pacienta”, a spus Horațiu Moldovan la Digi24.Volume 90%

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS