0.9 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn autobuz al RAT Craiova s-a făcut scrum în staţie

Un autobuz al RAT Craiova s-a făcut scrum în staţie

Panică într-un autobuz al RAT Craiova, care circula luni pe traseul 3b. Autobuzul a luat foc înainte de ajunge în staţia de pe strada Amaradia, de lângă sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Autobuzul a fost distrus în totalitate de incendiu, iar flăcările s-au extins şi la două case din apropierea staţiei de autobuz.
Pompierii doljeni au trimis la faţa locului trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.

„Cu aproximativ 20 de metri înainte de stație, șoferul a observat că iese fum din spatele autobuzului. Imediat ce a autobuzul a ajuns în stație, cei opt pasageri au coborât, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. O persoană a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat incendiul. În acest timp, șoferul a acționat cu stingătorul în partea din spate a mijlocului de transport. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de lucru cu apă şi un echipaj SMURD. Din cauza temperaturii și a flăcărilor, incendiul s-a propagat și la acoperișul a două case de locuit din apropierea stației de autobuz“, au precizat reprezentanţii ISU Dolj.

Autobuzul s-a aprins de la un scurtcircuit

După ce au stins incendiul, pompierii au stabilit că a pornit de un scurtcircuit electric. Deşi au intervenit cu trei autospeciale, autobuzul s-a făcut scrum. Potrivit unor martori ai incidentului, mai mulţi şoferi au oprit când au văzut că autobuzul a luat foc. Nu pentru a ajuta cu un stingător, ci pentru a face fotografii. Şoferul a fost ajutat de un coleg, care a ajuns în staţie după el, însă nu au putut opri incendiul.

Cât despre cele două case din apropierea staţie de autobuz, una a suferit pagube destul de importante.

„În urma incendiului, la prima proprietate a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, mobilier, electrocasnice și materiale textile din două încăperi. S-a degradat tabla de pe acoperișul casei, tavanul, pereții și pardoseala din cele două încăperi. La cea de-a doua proprietate, a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 4 mp. Autobuzul a ars în totalitate. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la autobuz“, au explicat reprezentanţii ISU Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS