-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPeste 25.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate

Peste 25.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au confiscat peste 25.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului – ITPF Sighetu Marmației a avut loc, ieri, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.30, un echipaj al poliției de frontieră a observat două persoane care transportau colete voluminoase, de la malul râului Tisa spre un imobil situat în apropierea frontierei, pe raza localității Valea Vișeului.

S-a luat măsura supravegherii imobilului, iar cu acordul proprietarului, polițiștii de frontieră au intrat în curte unde au descoperit, în beciul locuinței, mai multe colete cu țigări de contrabandă.

Persoana în cauză a declarat că nu are cunoștință despre țigările descoperite, fiind totodată de acord să le predea polițiștilor de frontieră, care le-au ridicat și transportat la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 25.490 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 300.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

SursaIGPF

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS