-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGermania: Poliţia cercetează un bărbat deghizat în Hitler la un festival de motociclete

Germania: Poliţia cercetează un bărbat deghizat în Hitler la un festival de motociclete

Poliția germană investighează un incident care s-a produs în weekend la un festival de motociclete din orașul Augustusburg, lângă Chemnitz, în Saxonia, potrivit www.dw.com. Au circulat materiale video cu o motocicletă cu ataş în care se afla un bărbat dechizat în Hitler. Un ofițer de poliție a fost filmat zâmbind şi din acest motiv s-ar putea să aibă probleme.

Auf der Augustusburg. …😮😮😮

Gepostet von Thomas Sommerfeld am Samstag, 11. Januar 2020

Bărbatul deghizat în Hitler stătea relaxat în ataş, iar motocicleta din epoca nazistă era condusă de un alt bărbat îmbrăcat ca un soldat german din cel de-al doilea război mondial.
„Când oamenii se îmbracă ca Adolf Hitler, este necesară întotdeauna o anchetă”, a declarat luni un purtător de cuvânt al poliției din Saxonia

Oficialii au spus că au în vedere repercusiunile legale pentru apariţia în public a „Führer-ului”. Bărbatul poate să răspundă la posibile acuzații de port a unor însemne ale unei organizații neconstituționale și incitarea unei revolte împotriva autorității legale, a spus purtătorul de cuvânt.

În Germania, este ilegal să porţi însemnele naziste în public

Videoclipul arată, de asemenea, că motocileta parchează lângă o mașină de poliție, unde un polițist aflat în timpul serviciului poate fi văzut zâmbind în timp ce își scoate telefonul și fotografiază perechea. Oamenii pot fi auziți râzând în apropiere.
„Ne-am fi așteptat ca poliţistul să pună capăt la toate acestea fără cea mai mică ezitare”, a spus un purtător de cuvânt, adăugând că sunt luate în considerare consecințele profesionale pentru ofițer.
Premierul din Saxonia, Michael Kretschmer, a denunțat apariţia de la festival pe Twitter.
„Deghizarea ca un criminal în masa este mai mult decât de prost gust. Acest tip de comportament este inacceptabil si nu trebuie repetat”, a scris el.

Evenimentul cu motocicleta a atras aproape 10.000 de persoane în weekend. Statul din fosta Germanie de Est comunistă a înregistrat o scădere a numărului de evenimente de extremă dreaptă și neonazism în ultimii ani. Cu toate astea, în Germania, este ilegal să porţi însemnele naziste în public.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS