O tânără de 28 de ani din judeţul Prahova a murit după ce a fost externată din spital. Femeia, care era însărcinată s-a stins acasă. Echipajul ambulanţei care a intervenit, la solicitarea familiei, nu a avut ce să facă.
Spitalul Ploiești spune despre tânăra care a murit în localitatea Ariceștii Rahtivani că a fost la spital pentru un control de rutină și nu s-a impus internarea pentru că nu avea probleme. Femeia era însărcinată în 9 luni.
Ce scrie în comunicat
Potrivit unui comunicat al Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești transmis, joi, la solicitarea Mediafax, pe toata perioada șederii în spital, femeia a prezentat o stare generală bună și nu a acuzat nicio altă simptomatologie.
Reprezentanții spitalului din Ploiești susțin, de asemenea, că femeia a fost monitorizată pe perioada sarcinii și nu avea probleme.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Valentina Grădinaru