6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCutiile negre ale avionului de pasageri doborât de Iran vor fi trimise în Ucraina

Cutiile negre ale avionului de pasageri doborât de Iran vor fi trimise în Ucraina

Cutiile negre ale avionului de pasageri care a fost doborât ”din greșeală” de către forțele iraniene luna aceasta vor fi trimise în Ucraina, a relatat agenția de știri Tansnim, potrivit Reuters.

Partea ucraineană a acuzat, vineri, că nu a primit răspunsuri la două solicitări adresate Iranului, în care cere să i se permită accesul la cutiile negre ale avionului, a scris ziarul Evropeiska Pravda.

Polina Cij, șefa Departamentului de Cooperare Juridică Internațională de pe lângă Procuratura Generală de la Kiev, a menţionat în cadrul unei reuniuni a Comisiei parlamentare ucrainene pentru securitate națională și apărare, că, după ce partea iraniană a anunţat că înregistratoarele de zbor ale avionului prăbuşit sunt atât de deteriorate încât nu pot fi deschise decât în anumite condiții de laborator, într-o altă țară, Ucraina a propus laboratorul său „Sikorski”, situat în Kiev.

Totodată, premierul canadian Justin Trudeau a făcut apel, vineri, la Teheran, să trimită cutiile negre ale avionului ucrainean, doborât ”din greșeală” pe 8 ianuarie de către Iran, la un laborator din Franța, pentru analiză.

Pe 8 ianuarie 2020, un avion de pasageri aparţinând companiei Ukraine International Airlines, care se îndrepta spre Kiev, s-a prăbuşit la numai câteva minute de la decolarea de pe aeroportul din Teheran.

Iniţial autorităţile din Iran au declarat că avionul s-a prăbuşit din cauza unor probleme tehnice. Ulterior, armata iraniană a recunoscut că a doborât aeronava „din greşeală”, confundând-o cu un avion american.
În tragedia aviatică de la Teheran au murit 176 de cetățeni din Ucraina, Marea Britanie, Suedia, Canada, Germania, Iran și Afganistan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS