-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞoferul care a distrus Urgenţa cu maşina, condamnat definitiv

Şoferul care a distrus Urgenţa cu maşina, condamnat definitiv

Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât să-l condamne la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pe bărbatul care a trecut cu maşina prin uşile Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU). Hotărârea instanţei este definitivă. Incidentul a avut loc pe 19 ianuarie 2019, în timp ce în incinta UPU erau zeci de cadre medicale, pacienţi şi aparţinători ai acestora. Iniţial, inculpatul primise o pedeapsă de zece luni de închisoare, tot cu suspendare.

Cercetările în acest dosar au fost începute în ianuarie 2019, după ce un şofer a trecut cu maşina prin uşile UPU. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, din Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin. Potrivit oamenilor legii, acesta locuieşte fără forme legale în municipiul Craiova.

Anchetatorii au reţinut că, în seara zilei de 19 ianuarie, bărbatul a fost rugat să ducă două persoane la spital cu maşina.
Deşi era băut, şoferul a mers până la Spitalul de Urgenţă Craiova şi a parcat în faţa UPU. Ulterior, în timp ce încerca să mute maşina, bărbatul a provocat un accident.

„Inculpatul a urcat la volanul autoturismului, a introdus cheia în contact și a încercat să pornească motorul, însă nu a reușit. A coborât, a ridicat capota motor și a mișcat bornele bateriei, apoi a intrat parțial în autoturism, cu capul și corpul, având intenția de a pune contactul. În acel moment, autoturismul fiind cuplat în treapta I de viteză, s-a pus în mișcare, rulând către direcția înainte“, au reţinut anchetatorii.

S-au trezit cu o maşină peste ei

Procurorii craioveni au mai explicat că, mai departe, maşina a intrat peste pacienţi şi cadrele medicale.

„Inculpatul nu a reușit să acționeze sistemul de frânare, iar autoturismul a trecut prin ușile de acces în sala de așteptare a Unității Primiri Urgențe și a pătruns în interiorul sălii, lovind un stâlp de susținere, după care s-a oprit. În urma evenimentului rutier, au fost distruse în totalitate ușile de acces în sala de așteptare a Unității Primiri Urgențe, unde se aflau mai mulți pacienți, precum și personalul medical, fiind pusă în pericol grav viața și integritatea acestora, totodată producându-se o stare de panică și temere“, au mai precizat oamenii legii.

Ulterior, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest. Aoparatul a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform buletinului de analiză toxicologică, la ora 22.51, bărbatul avea o alcoolemie de 1,90 g/l alcool pur în sânge.

Zece luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Craiova

Şoferul a fost reţinut pe 20 ianuarie, iar după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa nu a fost de acord cu solicitarea anchetatorilor şi a luat faţă de inculpat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Ulterior, la începutul lunii martie, bărbatul a fost trimis în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat în iulie. Inculpatul a primit o pedeapsă de zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului. În plus, bărbatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Cele 60 de zile vor fi prestate la Compania de Apă sau la Protecţia Copilului Dolj.

Şoferul care a distrus Urgenţa cu maşina, condamnat definitiv

Procurorii craioveni nu au fost de acord cu hotărârea instanţei, aşa că au formulat apel la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a dat o sentinţă definitivă în acest dosar săptămâna trecută, pe 22 ianuarie.

Instanţa a admis apelul formulat de procurori şi a dispus majorarea pedepsei. De data aceasta, inculpatul a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare. Tot cu suspendare.
„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva sentinţei penale nr. 2102/02.07.2019 pronunţată de Judecătoria Craiova. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată. Condamnă pe inculpatul Lupu Ioan la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Menţine dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Majorează termenul de supraveghere de la 2 ani la 3 ani“, se arată în hotărârea instanţei.
Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS