7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPoliţist acuzat de luare de mită, sub control judiciar

Poliţist acuzat de luare de mită, sub control judiciar

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, vineri, să pună sub control judiciar un agent de poliţie acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. Inculpatul a fost arestat preventiv şi la domiciliu încă de pe 6 noiembrie 2018.

Ofiţerii anticorupţie anunţau, în noiembrie 2018, punerea sub acuzare unui agent de poliţie suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită. Pe scurt, poliţistul a fost acuzat că a cerut şpagă pentru a „aranja” un dosar penal.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iulie 2018, polițistul a pretins şi primit suma de 700 euro şi 100 lei de la membrii familiei unei persoane încarcerate, pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar în care efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Faţă de D.F.S. a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor menționate. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, urmând ca să fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile”, au explicat oamenii legii.

Incupatul a fost reţinut pe 5 noiembrie 2018, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare a fost emis de Tribunalul Dolj.

Poliţist acuzat de luare de mită, sub control judiciar

În urmă cu un an, în februarie 2019, inculpatul a fost plasat în arest la domiciliu. Hotărârea a fost luată tot de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Între timp, în decembrie 2018, inculaptul a fost trimis în judecată pentru comiterea a şapte infracţiuni. Este vorba una de trafic de influenţă, trei luare de mită, două de fals intelectual şi una de favorizarea făptuitorului.
Dosarul este pe rolul Tribunalului Dolj. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 12 februarie.

Vineri, pe 31 ianuarie, instanţa a hotărât să-l pună sub control judiciar pe inculpat. Judecătorii doljeni au dispus ca inculpatul să respecte mai multe obligaţii. Una dintre ele este de a nu exercita profesia agent de poliţie.
Hotărârea Tribunalului Dolj poate fi contestată de inculpat şi procurori la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS