7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAmenda primită de Spitalul din Huşi, după ce un pacient s-a sinucis

Amenda primită de Spitalul din Huşi, după ce un pacient s-a sinucis

Un bărbat de 57 de ani a murit luni după-amiază, după ce s-a aruncat de la etajul 2 al Spitalului din Huşi. Bărbatul ieşise de o oră din operaţie. Acestuia i-a fost amputat un picior din coapsă.

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a amendat Spitalul din Huşi cu 30.000 de lei pentru că nu are protocoale privind consilierea psihologică a pacientului înainte de o intervenţie chirurgicală.

Amendă din partea DSP a primit şi asistenta care trebuia să îl supravegheze pe bărbat.

„Am decis amendarea asistentei cu 2.000 de lei pentru nesupravegherea pacientului şi a unităţii medicale cu 30.000 de lei pentru inexistenţa şi implicit neaplicarea unui protocol privind consilierea psihologică a pacientului înainte de intervenţia chirurgicală”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Potrivit sursei citate, Direcţia de Sănătate Publică va verifica în perioada următoare spitalul din Huşi şi va aplica protocolul lipsă.

Conducerea spitalului nu îşi poate explica cum s-a întâmplat incidentul.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS