-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞofer beat criţă, oprit cu focuri de armă

Şofer beat criţă, oprit cu focuri de armă

Un bărbat din Daneţi, care s-a urcat băut bine la volan, a încercat să fugă de poliţiştii care i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Incidentul a avut loc luni, pe DJ 561C, între Daneţi şi Murta. Ca să-l oprească pe şofer, poliţiştii doljeni au tras mai multe focuri de armă asupra maşinii condusă de acesta.

„În cursul zilei de luni, poliţiştii din cadrul Secţiei Daneţi au observat un autoturism care se deplasa pe DJ 561C. Autoturismul circula din direcția Daneți către Murta. La apariţia echipajului, conducătorul vehiculului a virat brusc pe o stradă laterală. Patrula de poliție a pornit în urmărirea autovehiculului, folosind semnalele acustice și luminoase, însă cel în cauză nu a oprit, mărind viteza de deplasare. Unul dintre poliţişti a executat mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât şi asupra autoturismului, reuşindu-se oprirea şi imobilizarea conducătorului“, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Ulterior, oamenii legii au stabilit că maşina era condusă de un bărbat de 52 de ani, din comuna Daneţi. Poliţiştii au stabilit şi de ce şoferul a încercat să fugă. Acesta băuse bine înainte de a se urca la volan.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 1,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot luni, doljeanul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Poliţiştii doljeni mai spun că pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS