0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAlertă pe Aeroportul Timișoara, după ce într-un avion s-ar fi aflat persoane venite din Lombardia

Alertă pe Aeroportul Timișoara, după ce într-un avion s-ar fi aflat persoane venite din Lombardia

Reprezentanții DSP Timiș au mers, duminică, la Aeroportul din Timișoara, după ce au apărut informații că în avionul care ateriza din Bergamo s-ar afla persoane venite din Lombardia.

Purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, Cornelia Bubatu, a declarat, pentru Mediafax, că instituția pe care o reprezintă a fost alertată de Serviciul de Ambulanță că în avionul care ateriza la Timișoara de la Bergamo se află două fete care vizitaseră Lombardia, regiune afectată de coronavirus.

La aeroport cei de la DSP Timiș au constatat că era vorba, de fapt, de trei tinere despre care existau informații că vizitaseră Lombardia.
Specialiștii au verificat starea de sănătate a fetelor și au aflat de la ele că nu au fost în zone contaminate din Italia.

Preventiv, însă, cele 3 fete vor sta 14 zile în carantină acasă.

Numărul de infecții cu coronavirus în Italia a depășit 100, după ce duminică au fost confirmate 44 de cazuri noi, scria CNN. Majoritatea cazurilor este concentrată în regiunile nordice din Lombardia (89 de cazuri).
În Lombardia sunt peste 176.000 de români.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS