2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞoferul care a fugit de poliţişti, prins pe aeroport

Şoferul care a fugit de poliţişti, prins pe aeroport

-

Poliţiştii doljeni au anunţat că au reţinut un bărbat de 30 de ani, din Craiova, acuzat de comiterea infracţiunii de conducere fără permis. Bărbatul a fost depistat pe un aeroport din Bucureşti, înainte de a pleca în Anglia. Bărbatul de 30 de ani este acuzat că a condus un autoturism, deşi are permisul anulat şi nu a oprit la semnalele agenţilor de la rutieră.

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost nevoiţi să urmărească un şofer care a refuzat să tragă pe dreapta. Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 februarie, în Craiova.

„Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe strada Brestei. Conducătorul nu a oprit, iar politiştii au pornit în urmărirea acestuia. Pe strada Ţărăncuţei, şoferul a abandonat autoturismul şi a fugit. Un minor de 11 ani, din Craiova, pasager în autoturism, a fost depistat de poliţişti. În continuare, oamenii legii desfăşoară activităţi în vederea depistării persoanei care se afla la volan. Din primele date, se pare ca ar fi vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Craiova. Acesta nu are dreptul de a conduce autovehicule“, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj.

Şoferul fugar a fost prins în noaptea de marţi spre miercuri, pe un aeroport din Bucureşti.

Şoferul care a fugit de poliţişti, reţinut pentru 24 de ore

Oamenii legii spun că suspectul a fost depistat de poliţiştii de frontieră din Capitală. În noaptea de 25 spre 26 februarie, polițiștii Biroului Rutier Craiova au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din Craiova. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În urma activităților desfășurate de polițiștii rutieri, cel în cauză a fost depistat cu sprijinul polițiștilor de frontieră, în timp ce se afla într-un aeroport din București și încerca să părăsească țara, având destinație Anglia. În baza probelor administrate în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul respectiv reținerea pentru 24 de ore, urmând ca bărbatul să fie prezentat unității de parchet cu propunerile corespunzătoare“, au precizat poliţiştii doljeni.

Procurorii craioveni sunt cei care vor decide dacă dispun sau nu vreo măsură preventivă faţă de craioveanul de 30 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS