4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAl patrulea caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat

Al patrulea caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat

Al patrulea caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat în România, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020 și care s-a întors din Italia.
Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie 2020 cu o cursă care se întorcea din Italia.
Din data de 28 februarie 2020, bărbatul, considerat contact direct, s-a aflat în autoizolare la domiciliu împreună cu familia.

Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative.
Ieri, însă, în cea de-a 12–a zi de la contact, testul pt COVID 19 a ieșit pozitiv
Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
În curtea în care locuiește bărbatul mai trăiesc alte două familii față de care se vor lua măsurile de autoizolare. Autoritățile sunt așteptate cu o declarație oficială într-o jumătate de oră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS