-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFemeia din Melineşti, dispărută din luna ianuarie, găsită moartă

Femeia din Melineşti, dispărută din luna ianuarie, găsită moartă

 Femeia din Melineşti,de 61 de ani, dispărută în luna ianuarie de la Spitalul Neuropsihiatrie Craiova a fost găsită moartă. Aceasta a fost găsită înecată în zona Valea Fetii din Craiova.

Femeia a fost găsită de poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie. Aceştia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o baltă din zona Valea Fetii, se află trupul unei persoane. Aceasta pare să se fi înecatDin cercetările efectuate, politiştii au stabilit că este vorba despre femeia de 61 de ani, din Melinesti, a cărei dispariţie a fost sesizată la data de 30 ianuarie a.c. În cauză, poliţiştii au dispus efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate în vederea lămuririi stării de fapt.

Femeia a dispărut din spital în luna ianuarie

Reamintim că, poliţiştii doljeni anunţau, pe 31 ianuarie, dispariţia unei femei de 61 de ani, din comuna Melineşti. La acea dată, oamenii legii nu au precizat că femeia a dispărut dintr-o unitate medicală din Craiova.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 29/30 ianuarie, Olteanu Maria, de 61 de ani, din comuna Melinești, a dispărut de pe raza municipiului Craiova. Femeia are următoarele semnalmente: înălţime 1,60 m, greutate aproximativă 60 kg, păr grizonat. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de culoare gri, bluză verde şi papuci roz“, au transmis atunci poliţiştii doljeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS