Doi bătrâni, soţ şi soţie, din localitatea vâlceană Goleşti, au fost prinşi sub tavanul camerei în care locuiau, care s-a prăbuşit. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, iar SAJ cu o ambulanță.
Pe timpul desfăşurării intervenţiei, victimele au fost conștiente şi au explicat salvatorilor că nu pot să mai iasă de sub dărâmături. S-a consolidat tavanul şi pompierii au reuşit să-i scoată din casă. Li s-a acordat îngrijire medicală la faţa locului şi au fost transportaţi la spital pentru o evaluare mai amănunţită.