2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat cu coronavirus a fost trimis de două ori acasă

Un bărbat cu coronavirus a fost trimis de două ori acasă

Un bărbat cu coronavirus a fost trimis de două ori acasă pentru că nu a fost încadrat, iniţial, ca potenţial bolnav. După ce a fost diagnosticat pozitiv, a fost pus pe o targă, în maieu şi acoperit cu o pătură, pentru a fi dus la Iaşi.

Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a cerut celor de la DSP şi IPJ Neamţ să verifice cazul unui pacient pentru care nu au fost respectate protocoalele spitaliceşti.

Potrivit unui document transmis de prefect către cele două instituţii, în spaţiul public au apărut informaţii privind cazul unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din Piatra-Neamţ, infectat cu virusul COVID-19 care, deşi de aproape 2 săptămâni prezenta simptome specifice, nu a fost încadrat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ ca potenţial bolnav.

A fost trimis acasă de două ori

Bărbatul a mers de 2 ori la spital şi a fost trimis acasă. Abia a treia oară a fost testat şi diagnosticat pozitiv.

Se pare că bărbatul ar fi declarat că nu a fost în contact cu nimeni confirmat cu COVID-19 şi nici nu s-a aflat în vreun spaţiu intracomunitar din Europa, motiv pentru care nu a fost încadrat ca suspect.

De asemenea, externarea pacientului şi transportarea acestuia la Iaşi nu s-au făcut în condiţii corespunzătoare.

Ce scrie în documentul semnat de prefectul George Lazăr

Potrivit unor surse locale, bărbatul a fost pus pe o targă şi scos afară, în maieu şi acoperit cu o pătură, până a fost preluat de autospeciala ISU Neamţ, potrivit Mediafax.

„Având în vedere gravitatea situaţiei vă solicităm să dispuneţi, în regim de urgenţă, verificarea modului în care au fost respectate protocoalele spitaliceşti în cazul pacientului respectiv. În situaţia în care se constată fapte ce ar putea fi încadrate ca infracţiuni (neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu etc.) vă solicităm să sesizaţi organele de cercetare penală”, se arată în documentul semnat de prefectul George Lazăr.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS