4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO femeie a strănutat intenționat peste alimente de 35.000 de dolari

O femeie a strănutat intenționat peste alimente de 35.000 de dolari

O femeie a tuşit intenţionat peste alimente în valoare de 35.000 de dolari într-un magazin alimentar din Pennsylvania, scrie CNN, citând poliţia locală. Proprietarii magazinului au fost obligaţi să arunce la gunoi toate alimentele contaminate.

Femeia, al cărei nume nu a fost făcut public, a intrat într-un mic magazin alimentar din oraşul Hanovra şi a început să tuşească peste produse, articole de panificaţie, carne şi alte mărfuri, a scris proprietarul magazinului pe Facebook.

Personalul a dat-o afară din magazin şi a sunat la poliţie, iar femeia a fost găsită câteva ore mai târziu şi reţinută.

Poliţia din Hanovra a declarat că femeia „a contaminat intenţionat” alimentele şi după ce va fi examinată de un medic psihiatric, urmează să depună plângere împotriva ei.

Magazinul a aruncat alimente în valoare de 35.000 de dolari

Nu se ştie deocamdată dacă femeia este infectată cu noul coronavirus sau a fost doar o farsă de prost gust, dar proprietarul magazinului spune că a aruncat fiecare articol cu care a intrat aceasta a în contact şi a fost dezinfectat tot magazinul.

„Deşi este întotdeauna o ruşine când se irosește mâncarea, în aceste perioade în care atât de mulţi oameni nu ştiu dacă vor avea de unde să-şi cumpere de mâncare, este cu atât mai deranjant“, a scris Joe Fasula, proprietarul magazinului.

Deocamdată nu se ştie ce acuzaţii i se vor aduce femeii.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS