Direcția de Sănătate Publică Dolj a anunțat că a fost în control la centrul de carantină din Calafat și a constatat mai multe nereguli. În urma controlului Primăria Calafat a fost amendată cu 30.000 de lei, iar persoanele carantinate au fost mutate în alt centru din județ.
DSP Dolj s-a autosesizat în urma articolelor de presă prin care au fost relatate condițiile mizere în care erau ținute în carantiă persoanele venite din străinătate.Inspectorii sanitari deplasați la fața locului au găsit și ei neregulile sesizate de GdS în articolul Carantină în mizerie la Calafat.
”În data de 30.03.2020, în urma sesizărilor din presă, inspectori din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică al DSP Dolj au efectuat un control la un centru de carantină din județul Dolj. Controlul s-a desfăşurat în intervalul orar 21.00 – 00.30.
În urma controlului efectuat, s-au constatat următoarele deficienţe: .Lipsa contractului pentru deşeuri cu potenţial periculos şi colectarea necorespunzătoare în saci menajeri negri. .Nu există contract deratizare-dezinfecție-dezinsecție. Lipsă contract spălare, dezinfecţie lenjerie. Camere şi grupuri sanitare neigienizate, cu defecţiuni ale instalaţiilor sanitare. Lipsă dotare persoane carantinate cu obiecte de uz personal şi intim: există doar săpun şi hârtie igienic. Lipsă materiale şi substanţe de curăţenie în camere: găleţi, mop, matură, detergent, biocid. Lipsă procedură de schimbare a lenjeriei”, se arată în comunicatul DSP Dolj.
Măsuri dispuse
Au fost luate și măuri împotriva administrației locale din Calafat care s-a ocupat de asigurarea spațiului de carantină. Și firma de catering care asigura mâncarea persoanelor carantinate a primit avertisment din partea inspectorilor DSP Dolj.
”Amendă conf. HG 857/2011, art. 30, lit. h în sumă de 30.000 lei Primăriei locale.Sancţiune cu avertisment conf. OG 2/2001 unitate catering pentru neinscripţionarea orei pe recipientele destinate probelor alimentare cu termen de remediere imediat și recontrol în 48 de ore. Urmare a acestor constatări, aduse la cunoştinţa Prefectului judeţului Dolj, s-a decis relocarea persoanelor carantinate într-un alt centru din județ. , se mai arată în comunicatul DSP Dolj