0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn vâlcean, care venea din zonă roşie, a minţit că e transportator. Acum este cercetat penal

Un vâlcean, care venea din zonă roşie, a minţit că e transportator. Acum este cercetat penal

Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani cercetează un un bărbat din comuna Mitrofani, judeţul Vâlcea, pentru fals în declaraţii. Acesta, la intrarea în ţară, venind dintr-o ‘zonă roşie’, le-a declarat vameşilor că este transportator de mărfuri, pentru a evita măsurile de prevenţie împotriva răspândirii noului coronavirus.

Dosarul penal a fost înregistrat, miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, iar urmărirea penală este efectuată de poliţişti de la Secţia Rurală Suteşti, sub coordonarea unui procuror.

„În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 29 martie 2020, cu prilejul intrării în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, venind din zona Germania-Franţa (zone considerate ‘roşii’, începând cu data de 25.03.2020) numitul, din comuna Mitrofani, judeţul Vâlcea, a declarat autorităţilor vamale aspecte necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a i se permite accesul în ţară fără a mai fi supus măsurilor de prevenţie în contextul COVID-19, declarând în mod nereal că deţine calitatea de şofer (transportator)”, se precizează în comunicatul parchetului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS