2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCoronavirus/Prima localitate autoizolată din România

Coronavirus/Prima localitate autoizolată din România

Autorităţile locale din Gura Humorului au luat decizia autoizolării, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Poliţiştii din oraş s-au mutat la intrările localității, unde efectuează controale.

Primarul din Gura Humorului susține că se încearcă să limiteze accesul persoanelor în oraș, notează Mediafax.

„Autoizolarea implică un singur lucru: diminuarea accesului în oraşul Gura Humorului a persoanelor, în afara celor prevăzute în Ordonanţele 3, 4, 5 şi 6. Patrulele din interiorul oraşului s-au mutat la intrările şi ieşirile din localitate. Din evidenţele noastre, 70% din persoanele idetificate cu declaraţii în timpul zilei erau din alte părţi. Încă nu aveam azi de dimineaţă nicio situaţie de infectare cu COVID-19 şi încercam, în limitele legii şi în conformitate cu prerogativele pe care le avem, să luăm măsuri pentru sănătatea publică a oraşului”, a declarat primarul Marius Ursaciuc.

Edilul a mai declarat că au fost închise şi drumurile secundare, pe care circulau de obicei oamenii din satele din apropiere, care veneau cu căruţele.
„Oamenii să înţeleagă că sunt magazine şi în localităţile din jur, în apropierea caselor lor. Sunt si bancomate. La Frasin sau la Păltinoasa. Mai sunt farmacii, benzinării înaintea filtrelor de la intrarea în oraş”, a mai spus Ursaciuc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS