0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAngajați ai DSP Dolj, cercetați penal

Angajați ai DSP Dolj, cercetați penal

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a anunțat, astăzi, întocmirea unui dosar penal care vizează funcționari din cadrul DSP Dolj. Anchetatorii spun că DSP Dolj a permis ieșirea din carantină a unor persoane pentru însoțirea unei femei confirmată cu COVID-19.

”La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Din conţinutul actului de sesizare rezultă indicii temeinice că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au permis ieşirea din carantină a unor persoane care au însoţit-o pe numita T.E., persoană confirmată pozitiv COVID-19. În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate”, au precizat anchetatorii.

Probleme la centrele de carantină

Gazeta de Sud a prezentat problemele din centrele de carantină din Craiova și județul Dolj.

Asta după ce mai multe persoane s-au plâns, de la instituirea măsurilor de carantină, de condițiile pe care trebuie să le suporte în carantină. Mizeria cruntă și mâncarea proastă sunt unele dintre probleme. Cele mai mari sunt legate de expunerea persoanelor din carantină la riscuri mari de a lua COVID-19, chiar dacă ele nu sunt infectate în momentul intrării în carantină. Astfel, multe dintre centre au baie comună, așa că toți cei aflați în carantină intră indirect în contact cu alții. În plus, oamenii stau în camere, de multe ori, cu necunoscuți. Dacă persoana cu care petrec cele 14 zile se dovedește a fi infectată, și ei ar putea ajunge să ia boala. Și, mai rău, să o transmită apoi în comunitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS