-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPetrecere cu scandal în cartierul Romanești

Petrecere cu scandal în cartierul Romanești

-

Un bărbat de 45 de ani, din Craiova, s-a ales cu două amenzi și un dosar penal, după ce a înjurat și amenințat mai mulți polițiști. Aceștia din urmă au mers la o locuință din cartierul craiovean Romanești, în urma unei sesizări privind intensitatea manelelor. Incidentul a fost filmat, iar imaginile au fost postate de un craiovean pe o pagină de socializare.

”În cursul zilei de 7 aprilie, politistii Secției 2 Politie Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o locuință din Craiova, se ascultă muzica la o intensitate mare, fiind deranjată liniștea în zona respectivă. Ajungând la fața locului, forțele de ordine au identificat un bărbat de 45 de ani, din Craiova, care se afla în curtea locuinței sale, împreună cu familia. Acesta a avut o atitudine recalcitrantă la adresa celor care interveniseră la eveniment”, au precizat oamenii legii.

Două amenzi și dosar penal

Pentru faptele constatate, politiștii au aplicat două amenzi bărbatului de 45 de ani. Una pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar alta pentru proferarea de injurii. În total, bărbatul a fost amendat cu 2.000 de lei.

După ce au văzut imaginile video publicate de un craiovean, oamenii legii au hotărât să întocmească și un dosar penal.

”În urma analizării imaginilor aparute in spatiul public, a fost deschis un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, pentru amenintarile care ar fi fost adresate forțelor de ordine”, au mai precizat oamenii legii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS