-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞpagă pentru ridicarea decedațiilor de la morgă la Spitalul din Suceava

Şpagă pentru ridicarea decedațiilor de la morgă la Spitalul din Suceava

Doi bărbaţi din Suceava susţin că o angajată de la morga Spitalului Suceava le-a cerut 100 de lei când au mers să îşi ia rudele decedate. Banii au fost puşi într-o cutie de pantofi.

Cei doi spun că au avut probleme şi când au vrut să recupereze telefoanele, actele sau bijuteriile părinţilor care au murit în spital.

100 de lei cer angajatele de la morgă

Vasile Costeniuc a mers pe 4 aprilie la Spitalul Judeţean Suceava să ia trupul neînsufleţit al tatălui său şi spune că o angajată a morgii unităţii medicale i-a cerut bani.

„Stând acolo, eram cu şoferul maşinii cu care am preluat decedatul şi vine o asistentă, angajată a morgii, nu trebuie să bag toată instituţia. Ea mi-a luat banii. <Da’ ce se întâmplă aici, nu se dă nimic, nu daţi?>, mi-a spus. Eu nu am înţeles ce trebuie să dau, ca să îl spele, ca să îl îmbrace“, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Costeniuc.

Bărbatul spune că l-a întrebat pe şoferul maşinii mortuare despre ce e vorba, iar acesta i-a răspuns că trebuie să dea 100 de lei.

„Iau de la fratele meu 100 de lei şi intru înăuntru, chiar după uşă, aveau o cutie de pantofi şi am pus acolo 2 de 50 ( n.r. două bancnote de 50 de lei). A pus capacul la cutie şi după îmi spune dacă nu vreau să fac o poză. Am zis că îmi face un favor, că nu am voie să fac poze. I-am făcut o poză tatălui meu, imediat a închis sacul, a pus capacul, suruburi, sigilat şi la maşină. (…) Bani pentru nimic la morgă. După ce că omul e supărat, vai de capul lui, îi mai iei şi bani. Pentru ce, nu ştiu. Să facă ce?“, a povestit Vasile Costeniuc.

Acesta susţine că nici până acum nu a găsit telefonul tatălui său.

„Nu că ar fi vinovată ea, dar tot se dădea ea de ceasul morţii că ar căuta telefonul şi nu îl găsea. Am zis că cine ştie pe unde e, asta e. (…) După ce mă dezmeticesc eu mă întreb de ce am dat 100 de lei. <Aşa se dă>, îmi spune şoferul”, a mai spus suceveanul.

Vasile Costeniuc nu este singurul căruia i-au fost ceruţi bani la morga din Suceava.

S-a certat cu angajaţii ca să primească bunurile decedatului

Lucian Ciobanu a declarat pentru MEDIAFAX că s-a certat cu angajaţii de acolo pentru a putea să recupereze telefonul, actele şi bijuteriile mamei sale.

„Mi-au cerut 100 de lei, să îi punem într-o cutie de carton, că <aşa se pune>. Tata a pus 100 de lei şi a luat 50 înapoi, că erau mai mulţi bani acolo şi s-au supărat doamnele. Ne-au zis să mai punem 100. Ne-am luat cu ele în gură şi nu am mai pus nimic, au rămas numai 50 de lei puşi”, a declarant Vasile Ciobanu.

Acesta a cerut explicaţii, însă i s-a spus că „toată lumea pune acolo 100 de lei, că trebuie, nu spune nimeni pentru ce”.

Problema nu este cei 100 de lei pe care îi cer angajaţii de la morgă, susţine Lucian Ciobanu: „Nu voiau să ne mai dea telefon, bani, cercei, lucrurile mamei. După o ceartă scurtă le-au adus de pe undeva din spital. Nu mi-au spus că au fost pierdute, tot îmi aduceau bagajul pe care i-l trimisesem pachet cu o zi înainte, că îmi ceruse mama pijamale şi prosoape. Le-am spus că vreau geanta cu care s-a internat acum 3 săptămâni şi jumătate şi cu bunurile ei. Până la urmă mi l-au adus”, a spus Lucian Ciobanu.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS