Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a înregistrat patru dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
În perioada 8 – 10 aprilie, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au fost înregistrate un număr de 4 dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
Potrivit cercetărilor, s-a stabilit că patru persoane au declarat aspecte necorespunzătoare adevărului în declaraţia pe proprie răspundere prevăzută de Ordonanţa Militară nr.3 din 24.03.2020, completată de aceştia în prealabil şi prezentată pentru control organelor de poliţie.
În prezent, în cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate.