7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAmenzile date în perioada stării de urgență ar putea bloca justiția

Amenzile date în perioada stării de urgență ar putea bloca justiția

Reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare trage un semnal de alarmă în privința funcționării sistemului judiciar după încetarea stării de urgență. Este vorba de amenzile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor impuse prin ordonanțele militare. Multe dintre ele vor fi contestate în instanță.

”Amenzile aplicate pentru nerespectarea restricțiilor impuse în perioada pandemiei vor ”contribui” la creșterea numărului de plângeri contravenționale. La stocul instanțelor judecătorești se va adăuga numărul mare de dosare înregistrate, repartizate și fără prim termen acordat, care potrivit decretului prezidențial se suspendă de plin drept și vor fi repuse pe rol în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență. Toate acestea vor conduce negreșit la blocarea sistemului judiciar din România, fără precendent, urmând a se crea un dezechilibru vădit între volumul excesiv de activitate și resursele umane din sistem”, a transmis Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial. 

Șomajul tehnic ar agrava lucrurile

Sindicatul Dicasterial, care reprezintă o parte din personalul auxiliar din instanţe şi parchete, mai susține că, în acestă perioadă, activitatea continuă în instanțe.

”Activitatea de judecată nu înseamnă doar ședința propriu-zisă, cu public, în care se judecă efectiv dosarele. Mare parte din activități s-au mutat în compartimentele auxiliare ale instanței, întrucât justițiabilii depun cererile prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare sau poștă. Astfel, în spatele ușilor închise se lucrează aproape în același ritm ca și înainte de pandemie”, susține Sindicatul.

Sindicaliștii mai spun că, dacă personalul din justiție va intra în șomaj tehnic, lucrurile se vor înrăutăți.

”Aflăm că premierul ia în calcul șomajul tehnic în sistemul bugetar, fără a nominaliza și Justiția ca fiind exceptată. Dacă cele reclamate până acum, precum și cele de mai sus nu sunt argumente suficiente pentru guvernanți să analizeze riguros sectoarele de activitate în care vor trimite personalul în șomaj tehnic, atenționăm că trimiterea personalului din justiție câte 15 zile în șomaj tehnic nu va fi decât un alt factor care va greva activitatea și va conduce la blocarea instanțelor după pandemie”, mai arată Sindicatul Dicasterial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS