0.9 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAvocat reținut pentru tentativă de omor

Avocat reținut pentru tentativă de omor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București anunță reținere unui avocat din Giurgiu. Acesta este acuzat de tentativă de omor, după ce a lovit un tânăr cu o macetă. Incidentul s-a petrecut într-un loc public, așa că avocatul este cercetat și pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc luni seara, în municipiul Giurgiu.
”Pe fondul unei discuţii contradictorii, inculpatul, avocat în cadrul Baroului Giurgiu, prin utilizarea unui cuţit de vânătoare de tip macetă, a aplicat, în mod repetat, mai multe lovituri persoanei vătămate, un bărbat în vârstă de 26 de ani, fiind vizate zone vitale ale acesteia, una dintre lovituri cauzându-i persoanei vătămate leziuni traumatice în zona umărului drept.

De asemenea, în aceleaşi împrejurări, inculpatul a proferat ameninţări la adresa persoanelor prezente la locul faptei, acţiunea acestuia fiind de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică”, au precizat anchetatorii.

Avocatul a fost reținut în baza unei ordonanțe emise de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Bărbatul va fi dus la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS