0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPolițiștii au împărțit amenzi la o petrecere cu manele

Polițiștii au împărțit amenzi la o petrecere cu manele

-

Zeci de persoane din satul Horezu Poenari, comuna Valea Stanciului, au încins o petrecere pe stradă în seara zilei de 19 aprilie. Imagini de la petrecerea cu manele au fost publicate pe o pagină de socializare. Încă de la începutul filmării, pe ritmuri de manele, unul dintre petrecăreți a strigat ”să vină poliția”! Și a venit! Oamenii legii au identificat o parte dintre petrecăreți și au dat, până acum, 18 amenzi contravenționale.

Reprezentanții IPJ Dolj spun că s-au sesizat din oficiu cu privire la o petrecere la care participau mai multe persoane. Petrecerea a avut loc în seara zilei de 19 aprilie, în localitatea doljeană Horezu Poenari. Deși în imaginile video mai multe voci insistau să vină poliția, când oamenii legii au ajuns la fața locului petrecăreții au rupt-o la fugă.

”În seara zilei de 19 aprilie a.c., poliţişti din cadrul unei secţii de poliţie rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o stradă dintr-un sat din Dolj, s-au strâns mai mulţi tineri, care tulbură ordinea şi liniştea publică. La sosirea forţelor de ordine, cei în cauză au părăsit zona respectivă. O parte dintre aceştia au fost identificaţi de poliţişti, fiind vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, din localitate. Pentru faptele constatate, poliţiştii au aplicat, până în prezent, 18 sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare”, a transmis Prefectura Dolj.

Valoarea totală a amenzilor este de 27.000 de lei.

Aproape 900 de amenzi în câteva zile

În perioada sărăbătorilor de Paște, oamenii legii au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse pe perioada stării de urgenţă. În fiecare zi au fost controlate peste 1.000 de persoane şi aproximativ 100 de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate au fost aplicate un număr de 880 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1.900.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS