0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentS-a ales cu dosar penal după ce și-a omorât câinele în bătaie

S-a ales cu dosar penal după ce și-a omorât câinele în bătaie

Un minor de 15 ani, din comuna doljeană Desa, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor fără drept. Oamenii legii au deschis dosarul penal după ce, pe internet, au apărut imagini în care se vede cum băiatul de 15 ani își lovește câinele cu o țeavă din metal.

”În urma apariției in spatiul public a unor imagini cu un tânar care pare sa ucidă un câine, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Poiana Mare au fost sesizati. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

În urma cercetarilor efectuate, politistii au identificat persoana în cauza, un minor de 15 ani, din Desa. Acesta ar fi comis fapta respectivă la data de 12 aprilie, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale. Cercetarile continuă în acest caz, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal sa fie inaintat cu propunerile corespunzatoare unitații de parchet competente”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Uciderea animalelor fără drept

În faț aoamenilor legii, minorul de 15 ani a explicat că și-a omorât câinele pentru că ar fi mâncat mai mulți pui de găină. În plus, ar fi devenit agresiv.

Potrivit legii, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, constituie infracțiune. Se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS