Un grav accident rutier s-a petrecut, în urmă cu puţin timp, la pe DN56A, la Şimian, Mehedinţi, după ce două autovehicule au intrat în coliziune.

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanţă SMURD la accident.
La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată în interiorul unui autoturism, şi necesită îngrijiri medicale. Pompierii au descarcerat persoana, aflată în stare de semi-conștiență, și i-au acordat primul ajutor medical de urgență. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital de către echipajul de paramedici SMURD .
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de aparare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident. Traficul rutier a fost blocat mai multe minute.