0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFostul episcop al Huşilor, reţinut pentru viol

Fostul episcop al Huşilor, reţinut pentru viol

Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și abuz sexual asupra unui fost elev de-al său la seminarul teologic ortodox de la Huși, unde acesta era profesor, potrivit jurnaliștilor de la site-ul ”Să fie lumină”.

În același dosar, alături de Onilă a mai fost reținut și fostul arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huși, Sebastian Jitaru, acuzat la rândul său de multiple fapte de viol și abuz sexual asupra unor minori, elevi ai seminarului teologic Ioan Gură de Aur din orașul vasluian.

Călugărul Jitaru (între timp caterisit, adică destituit din slujirea clericală) este, în prezent, închis după ce a fost condamnat definitiv pentru că îl șantaja pe Onilă, folosindu-se de filmările compromițătoare spre a obține funcția de episcop vicar la Huși. Jitaru voia să aibă și el locul său pe viață în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de Onilă însuși.

Deși și-a pierdut funcția pe fondul scandalului de șantaj izbucnit în vara anului 2017, Onilă și-a păstrat totuși statutul de episcop retras, refugiindu-se la canon la Văratec, în județul Neamț, unde măicuțele erau datoare să i se adreseze conform demnității arhierești, cu preasfințite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS