Jandarmii doljeni au semnat, astăzi, contractul pentru reabilitarea unei clădiri de pe strada Alexandru Macedonski din Craiova. Reabilitarea vizează creșterea eficienței energetice a clădirii, care a fost ridicată în anul 1980.
Potrivit jandarmilor doljeni, valoarea contractului este de peste 2,5 milioane de lei. Două treimi din acestă sumă reprezintă finanțare din fonduri europene.
”Astăzi, la sediul Organismului Intermediar ADR SV OLTENIA, din municipiul Craiova, a fost semnat contractul de finanţare în valoare totală de 2.513.877,85 lei, din care 1.720.795,08 lei finanţare nerambursabilă din fonduri europene pentru reabilitarea pavilionului administrativ aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj”, au precizat reprezentanții IJJ Dolj.
Contractul a fost semnat de general de brigadă dr. Constantin Florea, șeful IJJ Dolj, și de Marilena Bogheanu, director general ADR SV OLTENIA.
Proiectul este derulat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3 – sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute cu carbon.
IJJ Dolj mai spune că va fi supusă reabilitării o clădire construită în anul 1980.
”Proiectul vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă ale personalului unităţii, într-o clădire construită în anul 1980, prin creşterea eficienţei energetice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru transportul agentului termic şi a apei calde menajere”, au mai explicat reprezentanții IJJ Dolj.