-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFostul episcop al Huşilor, arestat preventiv

Fostul episcop al Huşilor, arestat preventiv

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dispus, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Corneliu Onilă.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus începerea urmăririi penale faţă de fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, şi a fostului călugăr arhimandrit, Sebastian Cristi Jitaru.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, fostul episcop de Huşi, Corneliu Onilă, este cercetat pentru ‘agresiune sexuală în formă continuată’ în dauna unei persoane vătămate minore la momentul comiterii faptei’, precum şi o infracţiune de ‘viol în formă continuată’.

În cursul zilei de joi fostul ierarh a fost reţinut pentru 24 de ore.

Sebastian Cristi Jitaru, fost călugăr arhimandrit la Catedrala Episcopală din Huşi, aflat în stare de deţinere, fiind în executare pedeapsă dispusă printr-o hotărâre de condamnare definitivă anterioară, este, de asemenea, cercetat pentru trei infracţiuni distincte de ‘viol în formă continuată în dauna unor persoane vătămate minore la momentul comiterii faptelor’, ‘şantaj în formă continuată’, şi ‘agresiune sexuală în dauna unei persoane vătămate minore la momentul comiterii faptei’.

Un scandal a izbucnit în iunie 2017 la Episcopia Huşilor, când Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Huşilor, a reclamat la DNA că este şantajat de trei preoţi care i-au cerut bani sau funcţii pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreţinea relaţii homosexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huşi, actualmente preot într-o parohie din judeţul Vaslui.

Ulterior, cei trei preoţi, printre care şi Sebastian Cristi Jitaru, au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Fostul episcop al Huşilor s-a retras din funcţie în luna august a anului 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS